COMPOZIŢIE
100 ml soluţie conţin:
Albastru de metilen..………………………….….…. 1 g
Excipient (apă distilată) q.s.ad.……..……………….100 ml
ACŢIUNE
Extern: are acţiune antiseptică moderată şi de durată, penetrând ţesuturile afectate, asupra cărora are efect cicatrizant şi uşor analgezic. Antiseptic al aparatului urinar. Intern: are acţiune oxidoreducătoare, determinând deblocarea hemoglobinei în caz de methemoglobinemie (prin cuplarea cu gruparea met, eliberează oxigenul, cu formarea oxihemoglobinei). Asociat cu glucoza, favorizează oxidarea acesteia, permiţând energizarea rapidă a animalelor hipodinamice.
INDICAŢII
Se recomandă în inflamaţii sau plăgi superficiale ale mucoaselor oculare, bucale, faringiene, laringiene, genitale, sau ale celor localizate la nivel cutanat, ulcere, arsuri, rosături, plagi decubitale, degerături, în infecţii urinare. Produsul se recomandă pentru decontaminarea apei de băut la speciile ţintă sau a apei din acvarii.
Se recomandă în hipoxii, methemoglobinemii, intoxicaţii cu sulfamide, cu nitriţi, nitraţi, cianuri, sulfamide.
Se recomandă în asociere cu glucoza pentru energizarea rapidă a animalelor hipodinamice.
Produsul poate fi folosit şi după efectuarea detartrajului la animalele de companie, în scopul prevenirii apariţiei gingivitelor. Soluţia de albastru de metilen este şi colorant în microbiologie.
CONTRAINDICAŢII
Nu se administrează la speciile de interes economic. Nu se administreazã în caz de hipersensibilitate la substanţa activă.
REACTII ADVERSE
În cazul ingestiei în cantitati mari, poate cauza stări de greaţă, diaree şi vomă.
SPECII ŢINTĂ
– animale de companie (câini, pisici, porci de Guineea, hamsteri, chinchilla);
– păsări de ornament (păuni, fazani, porumbei, canari, peruşi, papagali);
– peşti de acvariu
– animale din grădini zoologice
MOD DE UTILIZARE
Topic – pentru aplicaţii locale:
se foloseşte în plăgi şi arsuri ale pielii, rosături, plăgi decubitale, degerături:
– soluţii apoase de 0,7- 1 % albastru de metilen, în apă distilată.
Administrare în caz de necesitate în apa de baut:
– 1 ml soluţie albastru de metilen la 40-50 ml de apă, timp de 2-3 zile.
Pentru decontaminarea apei de băut:
– 1 ml soluţie albastru de metilen la 100-150 ml de apă de băut.
Per os: în gingivite, faringite şi după detartraj:
– 1 – 2 ml/animal;
La pesti:
– pentru decontaminarea apei
0,3 ml /1 litru apă o singură administrare
0,3 ml /1 litru apă timp de 3-5 zile – (prezenţa protozoarelor)
– în caz de intoxicaţie cu cianuri şi nitriţi
0,3 ml /1 litru apă timp de 3-5 zile
TIMP DE AŞTEPTARE
Nu este cazul.
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE
A se păstra la temperatură mai mică de 25°C. A se păstra în ambalajul original bine închis.
ATENŢIONĂRI SPECIALE
A nu se utiliza după data expirării produsului, marcată pe etichetă. Nu utilizaţi produsul, dacă observaţi că ambalajul nu este sigilat sau prezintă semne de deteriorare.
ALTE INFORMAŢII
Nu este compatibil cu substanţele oxidante şi reducătoare
FORMĂ DE PREZENTARE
Flacoane de polietilenă conţinând 1000 ml soluţie.
PRODUCĂTOR: S.C. PASTEUR – FILIALA FILIPEŞTI