COMPOZIŢIE
1 comprimat conţine:
Sulfadimetoxină….………………….…..…….….. 250 mg
Excipienţi q.s.ad.………………….…….…. 1 comprimat
Talc, Stearat de magneziu, Acid steric, Celuloză microcristalină, Lactoză, Dioxid de siliciu coloidal.
ACŢIUNE FARMACOTERAPEUTICĂ
ENTEROXIN-ul este un produs chimioterapic de uz veterinar, pe bază de sulfadimetoxină, sulfonamidă cu efect antibacterial-bacteriostatic. Sulfonamidele substituie acidul p-aminobenzoic necesar sintezei acidului folic, care participă la activitatea unor sisteme enzimatice cu rol în creşterea şI multiplicarea bacteriană.
Sulfadimetoxina acţionează faţă de o gamă largă de bacterii Gram – negative şI Gram – pozitive: streptococci, staphilococci, Klebsiella, Proteus, Shigella, Escherichia coli, salmonella etc.
SPECII ŢINTĂ
Câini, pisici.
INDICAŢII
ENTEROXIN – comprimate este indicat la câini şI pisici în tratamentul infecţiilor bacteriene cu germeni sensibili la sulfadimetoxină:
– infecţii respiratorii: tonsilite, faringite, bronşite, pneumonii
– infecţii genito-urinare: cistite, nefrite, metrite, piometrite
– infecţii tractului digestiv: enterite bacteriene, enterite bacteriene asociate cu coccidioză la câini, salmoneloză canină
– infecţii dermice: dermatită pustulară, abcese, răni infectate
– infecţii ale glandelor anale
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
ENTEROXIN – comprimate se administrează pe cale orală, ca atare, sau se încorporează în hrană, după mărunţirea comprimatului.
Doza iniţială: 1 comprimat / 4,5 kg greutate corporală (55 mg s.a./kg g.c./prima zi)
Doza întreţinere: 1/2 comprimat / 4,5 kg greutate corporală (27,5 mg s.a./kg g.c. /zi), timp de 4 – 6 zile. Tratamentul se va continua 2 – 3 zile după dispariţia simptomelor.
Dacă animalele nu prezintă o ameliorare a stării de sănătate se va consulta medicul veterinar pentru reevaluarea diagnosticului.
CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII ŞI REACŢII ADVERSE
Nu se administrează la animale cunoscute ca alergice la sulfonamide. Nu se administrează la animale cu afecţiuni renale şi hepatice severe. Produsul este bine tolerat cu respectarea dozajului prescris. Rar pot apărea erupţii cutanate (urticarie), iritaţie gastrică (anorexie, vomă), poliartrite, keratite. Se va evita administrarea împreună cu: anticoagulante orale (accentuarea acţiunii anticoagulante); salicilaţi, fenilbutazonă, indometacină; antidiabetice orale (pericol de hipoglicemie).
Toxicitatea acestui produs este redusă, fiind tolerate doze de 5 ori mai mari decât dozele terapeutice uzuale. Rareori în cazul supradozării pot sa apară stări depresive şi anorexie. Nu se recomandă administrarea produsului în amestec cu alte antibiotice. Incompatibil cu agenţi puternic oxidanţi.
TIMP DE AŞTEPTARE
Nu este cazul.
CONDIŢII DE PĂSTRARE
A se păstra la temperatură mai mică de 25°C. A se proteja de lumină directă. A se feri de îngheţ.
MOD DE PREZENTARE
2 blistere x 10 comprimate
PRODUCĂTOR: S.C. PASTEUR – FILIALA FILIPEŞTI