COMPOZIŢIE
1 g pulbere granulată conţine:
Tiamulin hidrogen fumarat …..…….………………. 800 mg
Excipienţi: Gelatină.
ACŢIUNE FARMACOTERAPEUTICĂ
Tiamulin este un antibiotic semisintetic din clasa diterpene, derivat din pleuromutilin. Tiamulinul acţionează bacteriostatic dar şi bactericid în funcţie de concentraţie şi organismul susceptibil, prin inhibarea sintezei proteinei bacteriene. Tiamulin are o activitate antimicrobiană importantă asupra bacteriilor Gram-pozitive (Streptococcus spp., Staphylococcus spp., Clostridium perfringens, Corynebacterium spp.,
Erysipelothrix spp., Listeria monocitogenes), bacteriilor Gram-negative (Pasteurella spp., Klebsiella spp., Haemophilus, Fusobacterium, Campylobacter, Bacteroides spp., Shigella, Lawsonia intracellularis), micoplasmelor (M. hyopneumoniae, M. hyorhinis, M. hyosynoviae, M. gallisepticum, M. meleagridis, M. bovis), spirochetelor (Brachyspira hyodysenteriae, B. innocens, B. pilosicoli, B. suis, Leptospira spp.). Tiamulin este eficient faţa de micoplasmele rezistente la tilozină, josamicină, kitasamicină şi eritromicină.
SPECII ŢINTĂ
Suine şi păsări (găini, broileri, curci, fazani).
INDICAŢII
TIAMULIN 80% – pulbere granulată este indicat la:
Suine – în controlul şi tratamentul:
– dizenteria provocată de Brachyspira hyodisenteriae şi a formei complicate cu Fusobacterium spp., Bacteroides spp. şi Clostridium perfringens;
– spirochetoza colonului (colita spirochetică);
– enterita proliferativă provocată de Lawsonia intracellularis;
– pneumonia enzootică provocată de Mycoplasma pleuropneumoniae, M. hyopneumoniae şi a formei complicate cu Pasteurella spp., Streptococcus spp., Staphylococcus spp. şi Corynebacterium pyogenes.
– artrite micoplasmatice provocate de Mycoplasma hyosynoviae.
Păsări – în controlul bolii cronice respiratorii (CRD) provocată de M. gallisepticum, M. synoviae şi a formei complicate cu E. coli.
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
TIAMULIN 80% – pulbere granulată se administreazã pe cale orală, încorporat în furaje. În vederea asigurării omogenizării complete se face un preamestec într-o cantitate minimă de furaj (1:10) înainte de încorporarea în furajul final.
Suine: 100 – 200 mg. s.a./kg furaj timp de 5 zile consedutiv
1. Pentru controlul dizenteriei şi a pneumoniei enzootice: 50-125 g produs / tonă de furaj, timp de 5 zile consecutiv. În funcţie de situaţia epidemiologică din unitate, medicul veterinar poate mări dozele recomandate.
2. Pentru tratamentul dizenteriei şi a pneumoniei enzootice: 200-250 g produs / tonă de furaj, timp de 7 zile consecutiv.
Păsări: 160 – 320 mg. s.a./kg furaj timp de 5 zile consecutiv
1. Pentru controlul bolii cronice respiratorii (CRD) şi a infecţiilor sinoviale cauzate de Mycoplasma spp.: 62,5-200 g produs / tonă de de furaj, timp de 3-5 zile, în funcţie de situaţia epidemiologică din unitate, medicul veterinar poate mări dozele recomandate.
2. Tratament: 150-200 g/tonă de furaj, timp de 5-7 zile.
Dacă animalele nu prezintă o ameliorare a stării de sănătate se va consulta medicul veterinar pentru reevaluarea diagosticului.
CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII ŞI REACŢII ADVERSE
Nu se vor administra produse ce conţin ionofori (monesin, narasin, lasalocid sau salinomicin) în timpul tratamentului cu TIAMULIN 80% – pulbere granulată şi cel puţin 7 zile înainte şi după acesta. In cazuri rare, la suine pot apărea reacţii eritematoase cutanate. Produsul nu se va administra la scroafe şi scrofiţe în prima lună de gestaţie (timp de patru săptămâni de la montă). Tiamulin este bine tolerat la doze apropiate de cele terapeutice.
Supradozele pot produce salivări tranzitorii, vomă şi aparent calm la suine.
TIMP DE AŞTEPTARE
Carne şi organe: suine, păsări- 28 zile
Ouă: 7 zile
CONDIŢII DE PĂSTRARE
A se păstra la temperatura mai mică de 25°C. A se proteja de lumină directă şi umiditate.
MOD DE PREZENTARE
Produsul este ambalat în saci de 10 kg produs.
PRODUCĂTOR: S.C. PASTEUR – FILIALA FILIPEŞTI