COMPOZIŢIE
1 comprimat conţine:
Oxitetraciclină clorhidrat …………………..10 mg
Neomicină sulfat …………………………….10 mg
Acid ascorbic ………………………………….1 mg
Excipienţi: (lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, stearat de magneziu, carboximetilceluloză sodium, dioxid de siliciu coloidal, polivinilpirolidonă K30, acid stearic) q.s.ad ………………………………………………160 mg
ACŢIUNE FARMACOTERAPEUTICĂ
Produsul NEOXIGAL comprimate, având în compoziţia sa două antibiotice (oxitetraciclină şi neomicină) exercită acţiune bacteriostatică şi bactericidă faţă de bacteriile Gram-pozitive (Staphylococcus spp., Streptococcus spp.), Gram-negative (Escherichia coli, Pasteurella spp., Proteus spp,. Salmonella spp., Campylobacter spp, Pseudomonas aeruginosa, Proteus spp., Shigella spp.) şi micoplasme. Oxitetraciclina şi Neomicina sunt antibiotice cu spectrul larg de acţiune, care acţionează prin dereglarea sau blocarea sintezei proteinelor în celulele microbiene. Acidul ascorbic (vitamina C), are rol în procesele de oxidoreducere, rol plastic la nivelul ţesutului mezenchimal, intervine în sinteza substanţei intercelulare la nivelul aparatului circulator, stimulează sinteza hormonilor la nivelul glandelor cu secreţie internă, stimulează activitatea enzimelor la nivelul tubului digestiv, măreşte rezistenţa organismului faţă de infecţii prin activarea leucocitozei şi efect antistress.
SPECII ŢINTĂ
Găini.
INDICAŢII
Produsul NEOXIGAL este recomandat la păsări pentru controlul şi tratamentul infecţiilor bacteriene, gastrointestinale şi infecţiilor secundare apărute consecutiv evoluţiei unor boli virotice: micoplasmoză, sinuzită infecţioasă, coriză infecţioasă, laringotraheită infecţioasă, difterovariolă.
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Neoxigal se administrează oral în cantitate de 1 comprimat/kg greutate corporală, sau prin încorporare în furaj după mojarare. Doza se repetă la 12 – 24 de ore, iar tratamentul se aplică timp de 3 – 5 zile. Dacă păsările nu prezintă o ameliorare a stării de sănătate, se va consulta medicul veterinar pentru reevaluarea diagnosticului.
CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII ŞI REACŢII ADVERSE
Nu se administrează la animale cunoscute ca alergice la oxitetraciclină şi neomicină. Poate fi utilizat în perioada de ouat. Oxitetraciclina nu se asociează cu bicarbonat de sodiu. Oxitetraciclina formează complecşi inactivi cu sărurile de calciu, magneziu, mangan, fier, aluminiu. Este inactivată de lactatul de sodiu, oxacilină, prometazină.
Oxitetraciclina nu se va administra cu lapte (ioni de calciu), sau cu antacide (ioni de calciu, de magneziu, de aluminiu). Neomicina poate scădea absorbţia digoxinei. Nu se va asocia cu antibiotice sau alte medicamente care pot adăuga toxicitatea lor celei a sulfatului de neomicină (lezare renală şi nervoasă) şi anume: streptomicina, kanamicina, gentamicina, paramomicină, colistină.
Neomicina sulfat diminuează absorbţia vitaminei K, potenţând în acest fel acţiunea anticoagulantelor. Administrarea prelungită pe cale orală poate duce la avitaminoză A. Neomicina diminuează absorbţia metotrexatului, mărind excreţia pe cale intestinală, micşorând în acelaşi timp excreţia urinară ca urmare a reducerii metabolismului acestuia. Cafeina şi teofilina potenţează acţiunea antimicrobiană a neomicinei asupra stafilococului auriu şi a pseudomonadelor.
Nu se va administra concomitent cu dimenhidrinat deoarece acesta maschează simptomele incipiente de ototoxicitate induse de neomicină. Acidul ascorbic creşte absorbţia penicilinelor, a fierului, scade efectele heparinei şi anticoagulantelor orale. Tetraciclinele nu trebuie supradozate din cauza dismicrobismului intestinal, a nefrotoxicităţii, a efectelor negative asupra calcificării.
Sulfatul de neomicină are acţiune tip curara de aceea administrată în cantităţi mari poate produce bloc neuromuscular în cursul anesteziei sau când este administrată cu relaxanţi musculari le poate mări efectul. Administrată timp îndelungat, poate determina dezvoltarea unui simptom de malabsorbţie, cu diaree, steatore şi azotoree. Dozele mari de acid ascorbic inhibă funcţia aparatului insular pancreatic, provoacă hiperuricemie, hiperoxalaturie şi formare de calculi renali (oxalaţi). Administrarea p.o. a dozelor mari (1 g şi mai mult) determină greţuri şi vărsături, înroşirea pielii, cefalee, crampe stomacale, diaree, poliurie.
Neomicina sulfat nu se administrează împreună cu steptomicina, kanamicina, gentamicina, colistina pentru că acestea măresc toxicitatea neomicinei asupra rinichilor. De asemenea nu se asociează cu anestezicele deoarece pot produce bloc neuromuscular.
Oxitetraciclina formează complecşi inactivi cu sărurile de calciu, magneziu, mangan, fier, aluminiu. Este inactivată de lactatul de sodiu, oxacilină, prometazină.
TIMP DE AŞTEPTARE
Carne si organe: 7 zile
Ouă: 7 zile.
CONDIŢII DE PĂSTRARE
A se păstra la temperatură mai mică de 25°C. A se feri de îngheţ. A se păstra în loc uscat. A se proteja de lumina directă. A se păstra în ambalajul original, bine închis.
MOD DE PREZENTARE
Flacoane care conţin 100 de comprimate.
PRODUCĂTOR: S.C. PASTEUR – FILIALA FILIPEŞTI