- Substante active: Fipronil, Piriproxifen
- Solutie spot-on pentru combaterea puricilor la pisici
- Specii tinta: pisici
- Administrare: externa
- Ambalare: 1,5 ml
COMPOZITIE
O pipetă de 1,5 ml conţine:
Fipronil…………………………………………………………..52,5 mg
Pyriproxyfen……………………………………………………52,5 mg
Excipienţi:
Butilhidroxianisol………………………………………………0,3 mg
Butilhidroxitoluen…………………………………………….0,15 mg
Alcool benzilic…………………………………………………..60 mg
ACTIUNE FARMACOTERAPEUTICA
Cele două substanţe active au roluri bine definite în acţiunea insecticidă/acaricidă şi ovocidă a produsului.
Fipronil este un insecticid/acaricid din clasa fenil-pirazolului. Acţionează prin interacţiunea cu canalele de ioni de clor cu implicare în neurotransmiţătorul GABA (acid gama aminobutiric), blocând transferul pre şi post sinaptic al ionilor de clor, dincolo de membrana celulară. Rezultă o activitate necontrolată a sistemului nervos şi moartea insectelor/acarienilor.
Fipronil acţioneză asupra insectelor/acarienilor aflate în toate stadiile de dezvoltare.
Pyriproxyfenul nu omoară insectele adulte, dar acţiunea sa este completată de prezenţa insecticidului fipronil.
Pyriproxifenul influenţează procesul de creştere a insectelor, mimând hormonul juvenil
Contactul cu ouăle depuse de femelele adulte împiedică eclozarea lor, iar larvele prezente să nu se mai transforme în purici adulţi. Se întrerupe astfel ciclul evolutiv, ceea ce duce în final la scăderea semnificativă a numărului insectelor/acarienilor.
Excipienţii produsului determină ca, după aplicare, substanţele active să se absoarbă în 24 – 48 de ore, prin intermediului stratului seboreic de pe piele. Acestea se colectează în glandele sebacee, de unde se eliberează treptat pe suprafaţa firelor de păr.
Fipronilul nu se absoarbe sistemic.
Acţiunea prelungită a fipronilului se datorează şi faptului că produsul rezultat în urma metabolizării (de tip sulfonă) prezintă, de asemenea, proprietăţi insecticide/acaricide.
SPECII TINTA
Pisici.
INDICATII
Tratamentul şi prevenirea infestaţiilor cu purici (Ctenocephalides spp.), căpuşe (Rhipicephalus spp., Dermacentor spp., Ixodes spp.) şi păduchi (Trichodectes canis, Linognatus setosus).
Produsul poate fi utilizat in cadrul tratamentului contra dermatitelor alergice cauzate de purici.
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Calea de administrare: direct pe piele, prin aplicarea locală a soluţiei din pipetă.
Se scoate pipeta din ambalaj. Se ţine pipeta cu vârful în sus şi se rupe capătul pre-decupat.
Se îndepărtează cu mâna blana animalului în zona omoplaţilor, până se vede pielea. Pipeta se goleşte prin apăsări repetate, direct pe piele, pe o distanţă de 2 – 4 cm, ţinând tubul perpendicular pe gât şi evitând contactul produsului cu gura sau cu ochii animalului.
Produsul se va răspândi pe toata suprafaţa corpului în 24 – 48 de ore. Animalele nu trebuie îmbăiate timp de 48 de ore după administrarea produsului deoarece poate afecta eficienţa produsului.
Tratamentul se poate repeta la un interval de minim 4 săptămâni.
CONTRAINDICATII, PRECAUTII ŞI REACTII ADVERSE
Nu se administrează la pisici mai mici de 8 săptămâni sau cu greutatea sub 1 kg.
Nu se administrează animalelor bolnave sau în convalescenţă.
Nu se administrează altor animale (la iepuri de exemplu poate cauza moartea).
Nu se administrează în caz de hipersensibilitate la substanţele active sau la excipienţi.
Atenţionări speciale (pentru fiecare specie ţintă):
A se respecta doza recomandată. Pipetele pentru câini nu se vor aplica la pisici (determină supradozarea). Se va evita contactul produsului cu ochii animalului.
Precauţii speciale pentru utilizare la animale:
Produsul se va administra într-o zonă în care animalul nu se poate linge şi de asemenea nu trebuie să existe posibilitatea ca animalele să se lingă unul pe celălalt. După efectuarea tratamentului animalul nu se va îmbăia, pentru a nu scurta durata eficienţei produsului. Pentru efecte optime şi mai ales în cazul infestărilor masive se recomandă deparazitarea adăpostului, culcuşului şi a zonelor de odihnă cu insecticide destinate acestui scop (preferabil să se efectueze înaintea aplicării tratamentului). Pentru controlul optim al infestării se recomandă tratarea tuturor pisicilor prezente în gospodărie.
Precauţii speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:
Produs iritant pentru ochi şi mucoase. A se evita contactul cu ochii şi pielea. În cazul contactului accidental cu pielea sau ochii, clătiţi cu multă apă. Dacă iritaţia persistă, solicitaţi imediat sfatul medicului şi prezentaţi medicului prospectul produsului sau eticheta.
A se spăla mâinile după utilizarea produsului. Nu se fumează şi nu se consumă alimente sau băuturi în timpul aplicării tratamentului. Se va evita contactul cu animalul tratat (atât al copiilor cât şi al adulţilor) până la uscarea pielii de la locul de aplicare.
Persoanele cunoscute cu hipersensibilitate la substanţele active vor evita contactul cu produsul.
Utilizarea în perioada de gestaţie şi lactaţie:
Produsul se poate utiliza în perioada de gestaţie sau lactaţie.
Interacţiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacţiune:
Nu se cunosc.
Supradozare:
Se va aplica pipeta corespunzătoare (este interzisă utilizarea pipetelor pentru câini).
Incompatibilităţi:
Nu se cunosc.
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEŞEURILOR
Fipronilul poate afecta negativ organismele acvatice. Nu se vor contamina lacurile, cursurile de apă sau canalele cu acest produs sau cu pipetele goale.
Medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau împreună cu resturi menajere. Solicitaţi medicului veterinar informaţii referitoare la modalitatea de eliminare a medicamentelor care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri contribuie la protecţia mediului.
TIMP DE AŞTEPTARE
Nu este cazul.
CONDITII DE PASTRARE
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A se păstra la temperatură mai mică de 25OC.
A se feri de îngheţ.
A se proteja de lumină directă.
A se păstra în ambalajul original.
A nu se utiliza după data expirării marcată pe etichetă.
Perioada de valabilitate a produsului medicinal veterinar aşa cum este ambalat pentru vânzare: 2 ani.
MOD DE PREZENTARE
Cutii transparente, prevăzute cu separatoare şi capac, cu 24 pipete x 1,5 ml fiecare.
PRODUCATOR: S.C. PASTEUR – FILIALA FILIPEŞTI