COMPOZIŢIE
1 g pulbere conţine:
Colistin sulfat……………. 500 mg (echiv. 10.000.000 UI)
Excipienţi:
Lactoză monohidrat q.s.ad. ………………………………….. 1 g
ACŢIUNE FARMACOTERAPEUTICĂ
Colistinul sulfat este un antibiotic polipeptidic din grupa polimixinelor, cu acţiune bactericidă asupra bacteriilor Gram-negative (Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Shighella spp., Salmonella spp., Actinobacillus spp., Bordetella spp.).
Activitatea sa este bazată pe fixarea moleculei de colistin sulfat pe gruparea fosfat a fosfolipidelor şi pe fracţiunea lipidică a lipopolizaharidelor din membrana celulară.
În cazul administrării orale, colistinul se absoarbe foarte greu la nivelul intestinului, fapt ce determină rezultate bune în tratamentul enteritelor generate de germenii menţionaţi.
SPECII ŢINTĂ
Viţei, purcei, miei, iezi, iepuri şi păsări (găini, curci, raţe, găşte, porumbei, prepeliţe, fazani, bibilici).
INDICAŢII
COLISTIN SULFAT FP 50% – pulbere hidrosolubilă este indicat la viţei, purcei, miei, iezi, iepuri, păsări (găini, curci, raţe, găşte, porumbei, prepeliţe, fazani, bibilici) în tratamentul bolilor infecţioase provocate de germenii Gram-negativi, sensibili la colistin (colisepticemii, infecţiile tractului gastrointestinal la animalele tinere).
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Tratamentul cu COLISTIN SULFAT FP 50% se face pe cale orală, individual sau masal.
- La viţei, purcei sugari, miei, iezi şi iepuri: produsul se administrează dizolvat în apa de băut, infuzie de plante sau lapte, în doza de 0,9 – 1,2 g pulbere / 100 kg greutate corporală / zi (4,5 – 6 mg colistin sulfat/ kg g.c respectiv 100.000 UI/kg g.c), timp de 3 – 6 zile.
- La păsari (găini, curci, raţe, găşte, porumbei, prepeliţe, fazani, bibilici) se administrează dizolvat în apa de băut, în doza de 9 – 12 g pulbere / 100 litri / zi (4,5 – 6 mg colistin sulfat/kg g.c respectiv 100.000 UI/kg g.c ), timp de 3 – 6 zile. Se va utiliza o soluţie proaspăt preparată în fiecare zi.
- La tineretul porcin se administrează în furaj – 400 g pulbere / 1 tonă de furaj (5 mg colistin sulfat/ kg g.c respectiv 100.000 UI/ kg g.c), timp de 5 – 7 zile.
Dacă animalele nu prezintă o ameliorare a stării de sănătate se va consulta medicul veterinar pentru reevaluarea diagnosticului.
CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII ŞI REACŢII ADVERSE
Nu se utilizează în caz de hipersensibilitate la substanţa activă sau la excipient. Dacă produsul este administrat animalelor cu insuficienţe renale grave, iar tratamentul se prelungeşte peste perioada recomandată (3 – 6 zile), poate să apară risc de nefrotoxicitate.
Poate fi utilizat în perioada de gestaţie, lactaţie sau în perioada de ouat. Fiind un medicament cu administrare orală, care nu se absoarbe la nivelul tractului digestiv, se va evita administrarea concomitentă cu alte medicamente de uz oral care conţin ioni metalici bivalenţi (ex. săruri de calciu sau magneziu). Acţiunea colistinului asupra germenilor Pseudomonas este amplificată în prezenţa sulfametizolului, sulfametoxazolului şi a sulfacetamidei.
Produsul nu trebuie supradozat din cauza nefrotoxicităţii substanţei active. Colistinul este incompatibil în mediu alcalin, la pH peste 7,5. Formează complecşi cu ionii metalici bivalenţi (Ca2+, Mn2+, Fe2+).
TIMP DE AŞTEPTARE
Carne şi organe: zero zile
Ouă: zero zile
CONDIŢII DE PĂSTRARE
A se păstra la temperatură mai mică de 25°C. A se proteja de lumină. A se păstra în loc uscat.
MOD DE PREZENTARE
Pungi cu 1 kg.
PRODUCĂTOR: S.C. PASTEUR – FILIALA FILIPEŞTI